Zonalitatea orizontală este de cele mai multe ori latitudinală (fâşii dispuse succesiv de la nord la sud), ca în cazul Europei şi Africii.
Regiunile de litoral aflate sub influenţa curenţilor marini, dar şi cele din apropierea lanţurilor muntoase orientate de la nord la sud, prezintă o zonalitate orizontală longitudinală, zonele de sol fiind dispuse succesiv în sensul meridianelor, ca în cazul vestului Americii de Nord şi de Sud, sau estului Chinei. Chiar şi în regiunile în care se manifestă zonalitatea orizontală latitudinală, în apropierea oceanelor se poate observa o arcuire spre sud a zonelor de sol (vestul Europei).
Vezi harta in curs
Zonalitatea orizontală combinată (latitudinală şi longitudinală) poate fi observată cel mai bine în America de Nord, unde la est de fluvial Mississippi este latitudinală, iar la vest de acesta, până la Munşii Stâncoşi este longitudinală.
Harta in curs powerpoint
Zonalitatea orizontală implică în general, succedarea de la Poli la Ecuator a următoarelor zone de sol:
Criosoluri, gleisoluri şi regosoluri în tundră (climat rece)
Podzoluri sub pădurile de conifere (climat temperat rece)
Albeluvisoluri, luvisoluri şi griziomuri sub pădurile de foioase (climat temperat)
Cernoziomuri, feoziomuri sub stepă/silvostepă (climat temperat)
Kastanoziomuri sub stepa aridă (climat temperat)
Calcisoluri, gipsisoluri în zona de deşert/semideşert
Nitisoluri, alisoluri, acrisoluri, lixisoluri în zona subtropicală
Ferralsoluri, plintosoluri în zona tropicală umedă
Pentru exemplificare prezentăm situaţia din zona tropicală umedă, unde solurile zonale, ferralsolurile (FR) şi acrisolurile (AC) deţin 57%, în timp ce cele intrazonale printer care gleisolurile (GL) şi arenosolurile (AR) 43%.
De asemenea, în zona temperată, solurile zonale, luvisolurile (LV), podzolurile (PD), kastanoziomurile (KS), cernoziomurile (CH), albeluvisolurile (AB) şi feoziomurile (PH) deţin 63%.
În ceea ce priveşte România, exprimarea zonalităţii orizontale este complicată de prezenţa Mării Negre şi a lanţului muntos carpatic.
În acest sens, se observă că în partea sudică se manifestă zonalitatea orizontală latitudinală, de la Dunăre până la Carpaţi succedându-se:
zona cernoziomurilor (cernoziomuri în clasificarea F.A.O./U.N.E.S.C.O.)
zona cernoziomurilor cambice şi argiloiluviale (feoziomuri)
zona solurilor brun roşcate (luvisoluri)
zona solurilor brune argiloiluviale, brune luvice (luvisoluri) şi luvisolurilor albice (albeluvisoluri)
zona solurilor brune eu-mezobazice, brune acide (cambisoluri) şi brune luvice (luvisoluri F.A.O./U.N.E.S.C.O.), la contactul cu muntele
Dimpotrivă, în vestul, estul şi sud-estul ţării se manifestă zonalitatea orizontală longitudinală, pentru ca în Podişul Transilvaniei zonele de sol să fie aproximativ concentrice.
Această situaţie se datorează în partea de sud-est influenţei Mării Negre, iar în celelalte regiuni direcţiei lanţului carpatic. Vecinătatea mărilor sau oceanelor sau a lanţurilor muntoase influenţează distribuţia învelişului de sol în principal prin modificarea regimului umidităţii.
In curs harta solurilor in Romania
ZONALITATEA VERTICALĂ (ETAJAREA)
Zonalitatea verticală reprezintă legea generală a răspândirii solurilor în regiunile muntoase. În acest sens, solurile sunt dispuse în zone sau etaje care se succed de la poale spre vârf .
Zonalitatea verticală, cunoscută şi sub numele de etajarea solurilor, este asemănătoare celei orizontale, dar nu identice, cum s-ar pute crede la prima vedere.
În general, etajele de sol sunt mai bine individualizate, iar unele dintre ele, cum ar fi cel al solurilor brune acide de sub pădurile de fag sau al solurilor humico-silicatice de sub pajiştile alpine nu se regăsesc în cadrul zonalităţii orizontale.
Etajarea solurilor depinde în primul rând de situarea latitudinală a masivului muntos şi altitudinea acestuia. Astfel, cu cât masivul muntos este mai înalt şi este poziţionat mai aproape de Ecuator, cu atât vor exista mai multe etaje de sol. Altfel spus, masivele muntoase situate în apropierea Ecuatorului şi cu altitudini care ating limita zăpezilor permanente vor avea o etajare foarte diversificată (Kilimandjaro, Anzii).
Practic, masivele muntoase, prin intermediul altitudinii, nu fac altceva decât să permită constituirea unor zone de sol care, în cadrul zonalităţii orizontale sunt situate mai la nord. Spre exemplu, în cazul unora dintre masivele muntoase din zona caldă apare etajul podzolurilor, care este specific zonei temperate reci (păduri de conifere).
Şi în cazul zonalităţii verticale, în cuprinsul unui etaj de sol pot apărea soluri intrazonale condiţionate în special de pantă, litosoluri (leptosoluri în clasificarea F.A.O./U.N.E.S.C.O.) şi rocă, rendzine (leptosoluri) sau andosoluri (andosoluri) fără ca acestea să fie însă dominante.
Influenţa climei, principalul factor care determină zonalitatea solurilor pe
Terra, nu poate fi observată decât pe teritorii întinse, în timp ce pe teritorii mai
restrânse, modelele spaţiale în care se combină solurile zonale şi cele intrazonale
sunt destul de diverse fiind condiţionate de modul specific în care se desfăşoară
acţiunea conjugată a tuturor factorilor pedogenetici. În aceste condiţii ar fi eronat să
considerăm că răspândirea solurilor pe Terra s-ar supune numai legii zonalităţii şi de
aceea a fost elaborate conceptual regionalităţii pedologice
LEGEA REGIONALITĂŢII PEDOLOGICE
Legea regionalităţii pedologice nu exclude zonalitatea solurilor dar o nuanţează, evidenţiind variaţiile învelişului de sol în cuprinsul unei zone de sol. Cu alte cuvinte, această lege susţine analizarea învelişului de sol în mod unitar, ţinându-se cont atât de aspectele de zonalitate cât şi de cele de intrazonalitate.
Spre exemplu, în zona de stepă legea zonalităţii orizontale ne arată că solul dominant este cernoziomul, în timp ce legea regionalităţii evidenţiază mai multe sectoare în cuprinsul acestei zone cum ar putea fi:
un sector traversat de un râu, în care cernoziomurile sunt asociate cu soluri intrazonale condiţionate de vârsta tânără a luncii (soluri aluviale) sau de prezenşa excesului de umiditate (soluri hidromorfe de tipul lăcovişte)
un alt sector în care există săruri în exces, unde cernoziomurile sunt asociate cu soluri intrazonale halomorfe de tipul solonceacului şi soloneţului
un alt sector în care există depozite nisipoase, în care cernoziomurile sunt asociate cu soluri neevoluate de tipul psamosolului (etc.)
După cum se poate observa din exemplul de mai sus, solul zonal dominant este cernoziomul, dar în funcţie de unele particularităţi locale ale factorilor de formare, modelele spaţiale în care se combină tipurile de sol sunt diferite, apărân în cuprinsul aceleiaşi zone de sol sectoare distincte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu