Contabilitate Curs 5

3.4. Contabilitatea operaţiunilor privind terţii
Pe parcursul desfăşurării activităţii lor, entităţile intră în relaţii cu terţe persoane fizice sau juridice, relaţii care generează creanţe sau obligaţii ce au termene de decontare scurte.
Relaţiile cu terţii pot fi grupate astfel:
 relaţii care generează apariţia şi stingerea drepturilor de creanţă;
 relaţii care generează apariţia şi stingerea angajamentelor de plată
Contabilitatea terţilor asigură evidenţa datoriilor şi creanţelor unităţii în relaţiile acesteia cu furnizorii, clienţii, personalul, asigurările sociale, bugetul statului, unităţile din cadrul grupului, asociaţii/acţionarii, debitorii şi creditorii diverşi.
3.4.1. Contabilitatea decontărilor cu furnizorii
Decontarea cu furnizorii se referă, în principal, la datoriile din exploatare ce apar ca urmare a derulării operaţiilor de aprovizionare cu bunuri şi servicii în vederea desfăşurării în bune condiţii a activităţilor în cadrul unei unităţi patrimoniale. Obligaţiile unităţii patrimoniale faţă de furnizori se ridică la nivelul valorii bunurilor, lucrărilor şi serviciilor primite, la care se adaugă cota de TVA aferentă (numai operaţiile supuse impozitării). Documentul principal pe baza căruia se înregistrează în contabilitate obligaţia faţă de furnizor este factura. Reflectarea în contabilitate a decontărilor cu furnizorii se face prin intermediul conturilor din grupa 40” Furnizori şi conturi asimilate”.
3.4.2. Contabilitatea decontărilor cu clienţii
Cea mai mare parte a creanţelor agenţilor economici sunt legate direct de exploatare, adică de operaţiunile de vânzări de bunuri, executări de lucrări sau prestări de servicii. Aceste creanţe se înregistrează în contabilitate prin conturile din grupa 41 “Clienţi şi conturi asimilate”.
3.4.3. Contabilitatea decontărilor cu personalul, asigurările şi protecţia socială
Utilizarea forţei de muncă de către unităţile patrimoniale generează relaţii de decontare cu angajaţii, precum şi cu bugetul statului, bugetul asigurărilor sociale şi cu unele fonduri speciale. În ceea ce priveşte relaţiile unităţii patrimoniale cu salariaţii, acestea se referă la stabilirea drepturilor salariale, a sporurilor şi adaosurilor, a premiilor, a indemnizaţiilor pentru concediile de odihnă şi a celor pentru incapacitate temporară de muncă plătite din fondul de salarii şi a altor drepturi în bani şi/sau în natură datorate de unitate personalului pentru munca prestată.
Salariul negociat împreună cu sporurile şi adaosurile reprezintă mărimi brute din care se deduc: impozitul pe salarii, contribuţia personalului la asigurările sociale (9,5%), contribuţia angajatului pentru asigurările sociale de sănătate (6,5 %), contribuţia personalului pentru constituirea fondului pentru ajutorul de şomaj (1%), avansurile acordate, reţinerile datorate terţilor. După efectuarea acestor reţineri, ceea ce rămâne reprezintă salariul net de plată.
Pentru unitate salariile reprezintă o cheltuială de exploatare. Datoriile şi cranţele entităţii faţă de salariaţi pentru munca prestată se reflectă în contabilitate prin intermediul conturilor din grupa 42 “Personal şi conturi asimilate”.
Reflectarea în contabilitate a contribuţiilor unităţii şi angajaţilor privind asigurările şi protecţia socială se face cu ajutorul conturilor din grupa 43 „Asigurări sociale, protecţia socială şi conturi asimilate”. Este vorba de următoarele contribuţii:
 Contribuţia unităţii la asigurările sociale (19,5% pentru condiţii normale de muncă);
 Contribuţia personalului la asigurările sociale (9,5%);
 Contribuţia angajatorului pentru asigurările sociale de sănătate (6%);
 Contribuţia angajaţilor pentru asigurările sociale de sănătate (6,5%);
 contribuţia unităţii pentru concedii şi îndemnizaţii de asigurări sociale de sănătate ( 0,85%);
 Contribuţia unităţii la fondul de şomaj (2%);
 Contribuţia personalului la fondul de şomaj (1%).
3.4.4. Contabilitatea decontărilor cu bugetul statului
Decontările cu bugetul statului iau naştere datorită obligaţiilor unităţii patrimoniale de a vira statului impozit pe profit, TVA, accize, alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate.
Impozitul pe profit este datorat de toate unităţile patrimoniale care obţin profit din activităţi economice. Pentru calculul impozitului pe profit este necesară determinarea profitului impozabil (rezultat fiscal profit), care se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi se adaugă cheltuielile nedeductibile.
Cota generală de impozit pe profit este de 16% care se aplică asupra profitului impozabil. Calculul impozitului pe profit şi înregistrarea obligaţiei se fac trimestrial, în funcţie de profitul realizat, cumulat de la începutul anului. Evidenţa decontărilor cu bugetul statului privind impozitul pe profit datorat se realizează cu ajutorul contului sintetic de gradul II 4411 „Impozitul pe profit”.
Cu ajutorul contului sintetic de gradul II 4418 „Impozitul pe venit”se evidenţiază impozitul pe venit datorat de microîntreprinderi. Cota de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor este 2% în anul 2007,
Taxa pe valoare adăugată este un impozit indirect, general, neutru, unic, ce va fi plătit în mod fracţionat, în toate fazele circuitului economic, pentru a fi suportat de consumatorul final. Cota standard de TVA este de 19%, iar cota redusă este de 9%.
Operaţiunile impozabile se împart în:
 operaţiuni taxabile, pentru care se aplică cota standard sau cota redusă, după caz;
 operaţiuni scutite cu drept de deducere pentru care nu se datorează TVA, dar este permisă deducerea TVA datorate sau plătite pentru bunurile şi serviciile achiziţionate;
 operaţiuni scutite fără drept de deducere pentru care nu se datorează TVA şi nici nu este permisă deducerea TVA datorate sau plătite pentru bunurile şi serviciile achiziţionate;
 operaţiuni de import scutite de TVA .
Reflectarea în contabilitate a TVA se face cu ajutorul următoarelor conturi:
 4426 “TVA deductibilă” este un cont de activ, care reflectă taxa aferentă cumpărărilor de bunuri şi servicii ;
 4427 “TVA colectată” este un cont de pasiv, care reflectă taxa aferentă bunurilor livrate sau serviciilor prestate;
 4423 “TVA de plată” este un cont de pasiv, care reflectă taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat ;
 4424 “TVA de recuperat” este un cont de activ, care reflectă taxa pe valoarea adăugată de recuperat de la bugetul statului ;
 4428 “TVA neexigibilă” evidenţiază TVA neexigibilă rezultată din vânzările şi cumpărările de bunuri, lucrările şi serviciile cu plata în rate şi a celei incluse în preţul de vânzare cu amănuntul la unităţile ce ţin evidenţa mărfurilor la acest preţ, precum şi TVA aferentă cumpărărilor sau livrărilor pentru care nu s-a primit, respectiv nu s-a întocmit factura. După caz, contul poate fi de activ sau de pasiv
Conturile 4426 “TVA deductibilă” şi 4427 “TVA colectată” nu prezintă sold final, la sfârşitul lunii.
Cu ocazia întocmirii decontului de TVA (de regulă lunar), se stabileşte dacă societatea comercială are de plătit sau de recuperat TVA, comparând totalul TVA colectată (preluat din jurnalul pentru vânzări) cu totalul TVA deductibilă (preluat din jurnalul pentru cumpărări). Situaţiile posibile sunt:
 TVA deductibilă este mai mare decât TVA colectată (deoarece vânzările au
un volum mai redus decât cumpărările ori vânzările s-au făcut la export), atunci creanţa este mai mare decât datoria şi diferenţa dintre ele este o creanţă reflectată ca TVA de recuperat;
 TVA colectată este mai mare decât TVA deductibilă (deoarece
cumpărările au un volum mai redus decât vânzările), atunci datoria este mai mare decât creanţa şi diferenţa dintre ele este o datorie reflectată ca TVA de plată.
Aplicaţii privind contabilitatea decontărilor cu bugetul statului
Aplicaţia 1
O societate comercială prezintă la 31 martie exerciţiul N următoarea situaţie privind elementele de calcul ale impozitului pe profit:
• venituri totale cumulate 34 000 lei
• cheltuieli totale cumulate 12 000 lei
• cheltuieli nedeductibile cumulate 2 500 lei
• venituri neimpozabile cumulate 1 200 lei
Rezultatul fiscal cumulat = 34 000 – 12 000 + 2 500 – 1 200 = 23 300 lei
Impozitul pe profit datorat la 31 martie = 23 300 X 16 % = 3 728 lei.
3.5. Contabilitatea operaţiunilor privind trezoreria
Trezoreria se referă la ansamblul mijloacelor de finanţare sub formă de lichidităţi şi la creditele pe termen scurt de care dispune o unitate patrimonială pentru a face faţă plăţilor sale.
Încasările şi plăţile unei entităţi se pot face în numerar sau prin virament bancar. Evidenţa fluxurilor băneşti în numerar se ţine cu ajutorul contului sintetic de gradul I 531 „Casa”, care se dezvoltă pe două conturi sintetice de gradul II:
 5311 „Casa în lei”;
 5314 „Casa în valută”.
Încasările şi plăţile peste plafoanele prevăzute de lege se efectuează prin intermediul conturilor de disponibil. Evidenţa fluxurilor băneşti prin conturile curente la bănci se ţine cu ajutorul contului 512 “Conturi curente la bănci” care se dezvoltă pe următoarele conturi sintetice de gradul II:
 5121 “Conturi la bănci în lei”;
 5124 “Conturi la bănci în valută”;
 5125 “Sume în curs de decontare”.
Sumele depuse la bănci, precum şi sumele în numerar, puse la dispoziţia personalului sau a terţilor, în vederea efectuării unor plăţi în favoarea persoanei juridice, precum şi sumele acordate prin sistemul de card-uri se reflectă în contabilitate prin intermediul contului 542 “Avansuri de trezorerie”.
Transferurile de disponibilităţi băneşti între conturile la bănci, precum şi între conturile la bănci şi casieria persoanei juridice se înregistrează în contabilitate cu ajutorul contului 581 “Viramente interne”. De regulă, acest cont nu prezintă sold la sfârşitul lunii.
Conturile care reflectă mijloace băneşti sub formă de numerar sau din conturile deschise la bănci funcţionează după regula conturilor de activ, înregistrând în debit încasările şi în credit plăţile.